ȘOC în familia ministrului Daea: Nepotul i-a fost găsit MORT în casă!

Publicat: 13 09. 2017, 21:55

Șoc și doliu în lumea politică din România: nepotul ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost găsit mort în apartamentul său din Drobeta Turnu Severin, în care locuia singur. Tânărul rămăsese recent fără serviciu, conformLibertatea.

Marius Daea a fost găsit mort în locuință de o echipă de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți. Vecinii au alertat polițiștii după ce din apartamentul acestuia se simțea un miros pestinențial.

La fața locului au ajuns și criminaliștii. Din primele verificări, aceștia au stabilit că tânărul de 35 de ani ar fi decedat în urmă cu aproape o săptămână, însă nimeni nu l-a căutat în tot acest timp. Pe trupul neînsuflețit al acestuia nu au fost găsite urme de violență, surse apropiate anchetei susținând că este posibil ca nepotul ministrului să fi murit din cauza unei boli, însă anchetatorii nu exclud nici varianta sinuciderii.

Petre Daea a fost șocat la aflarea veștii. „Sunt consternat. Băiatul îmi este nepot, însă nu-l mai știu demult, nu am luat legătura cu el”, a spus ministrul. El a precizat că tatăl lui Marius Daia s-a stins în urmă cu câțiva ani, iar tânărul avea grijă de mama lui.

Cadavrul a fost preluat de angajații Serviciului de Medicină Legală Mehedinți pentru efectuarea necropsiei.

Marius Daia a fost cameraman, redactor și editor de montaj la postul de televiziune “Tele2Drobeta”. De câteva luni, acesta rămăsese fără slujbă.

În urmă cu zece ani, Marius Daia a fost reținut pentru trafic de droguri. El a fost prins în flagrant în timp ce vindea, împreună cu un amic, un gram de hașiș. Potrivit Polițiștilor, tânărul ar fi făcut parte dintr-un grup de crimă organizată.