Soacra lui Victor Ponta, încasări de peste 100.000 de euro de la un mare producator de cartofi din Germania
Soacra lui Victor Ponta, Mariana Sârbu, a încasat cel puțin 100.000 de euro din partea din partea unei mari companii de cartofi din Germania: Fangmeier GMBH, cu sediul în localitatea Diepholz din Germania.
Mariana Sârbu a încasat câte 10.000 de euro pe an, cel puțin 10 ani, din partea unei mari companii de cartofi din Germania, conform stirilekanald.ro.
Conform declarațiilor de avere ale lui Ilie Sârbu, soția lui a încasat aceste sume între 2004 și 2014 (restul declarațiilor nu se mai găsesc în format electronic), în această perioadă el fiind Ministru al Agriculturii de două ori, iar ginerele său, Victor Ponta, prim-ministru al României. Mariana Sârbu a încasat acești bani din poziția de „consultant pentru Romania” al companiei germane.
Fangmeier Group este un gigant pe piață agricolă, el oferind materie primă pentru mai multe branduri celebre de chipsuri din Europa.
În 1994, la Timișoara s-a înființat compania Fangmeier Agro Impex SRL care are ca domeniu de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Anul trecut, firma a raportat o cifră de afaceri de peste 6,5 milioane lei. Cu doi ani în urmă, fostul senatorul Valer Marian spunea că Ilie Sârbu a îndeplinit funcția de director general al firmei din Timișoara între anii 1991 și 2001. De altfel, socrul lui Ponta și-a trecut și în CV că în 1990 a urmat un curs de perfecționare în domeniul culturii cartofului la Fangmeier, Germania. Legenda spune că Ilie Sârbu este bun prieten cu șeful companiei germane, Hans Egon Friedrich Erich Fritz Fangmeier, pe care l-a cunoscut la vânătoare.
Neamțul mai deține o companie în România, numită Agromec Granat SA, cu același domeniu de activitate, care a raportat cifra de afaceri zero în ultimii 5 ani. Cu toate astea, firma a tranzacționat acțiuni pe bursă, primind o amendă din partea ASF pentru că la momentul acela nu mai avea voie să facă acest lucru.