Smiley este în război cu statul. Mai exact, cu Fiscul. Cântăreţul ar putea ajunge din nou în faţa magistraţilor, în procesul pe care îl are cu Direcţia Generală Reginală a Finanţelor Publice Piteşti. Smiley trebuie să-şi justifice veniturile peste medie.
Necazurile lui Smiley au început anul trecut, în vară, când i-au trecut pragul inspectorii ANAF. Aceştia i-au luat la bani mărunţi contractele, iar apoi cântăreţul s-a trezit executat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, scriu jurnaliştii de la spynews.ro.
Smiley a contestat decizia în instanţă.
Fiscul ar putea însă să-i blocheze cântăreţului conturile dar şi implicit activitatea casei sale de producţie până la lămurirea situaţiei.
Smiley a atras atenţia autorităţilor din cauza veniturilor foarte mari pe care le are. În afară de concerte, casa sa de producţie şi un studio de înregistrare îi aduc bani frumoşi. În plus, Smiley câştigă bine din televiziune, din publicitate şi din drepturi de autor.
Şi alţi artisti artişti au avut probleme cu Fiscul. Horia Brenciu şi Daniela Györfi au tras din cauza unor datorii la stat. Firma prin care Horia Brenciu îşi organizează spectacolele şi evenimentele a fost dată în judecată pentru neplata unei contribuţii către Administraţia Fondului Cultural Naţional. După mai bine de doi ani de procese, artistul a cedat şi a fost de acord să încheie un acord cu reprezentanţii Administratiei. Aceeaşi problemă a avut-o şi Daniela Györfi, pentru că nu şi-a plătit contribuţiile prin firma de impresariat deschisă împreună cu partenerul ei, George Tal. Cântăreaţa a vrut şi ea să scape de necazuri şi şi-a plătit datoria în rate, scriu jurnalistii de la click