Situaţie tot mai dramatică în spitale din cauza lipsei de medicamente. Criza s-a extins şi la medicii de familie

Situaţie tot mai dramatică în spitale din cauza lipsei de medicamente. Criza s-a extins şi la medicii de familie
Foto simbol: Pixabay.com

Sistemul sanitar este în pragul unei crize fără precedent. Chirurgii vor să amâne operaţiile care nu sunt urgente, iar medicii de familie încep să intre în grevă.

Nu mai sunt bani pentru medicamente vitale, iar doctorii refolosesc materiale sanitare

Cheia este la Ministerului Finanţelor, dar banii vor veni cel mai devreme abia săptămâna viitoare. Vasile Barbu preşedinte Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor spune că la unele spitale şi în unele cazuri sunt pacienţi amânaţi, cauza principală este lipsa de materiale sanitare.

Medicii de familie ameninţă că dacă nu vor primi banii, vor asigura doar urgenţele. La Cluj o parte dintre medicii de familie au intrat deja în grevă, iar la Mureş vor intra zilele următoare.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigirări de Sănătate recunosc faptul că sunt probleme financiare dar spun că acestea trebuie rezolvate la nivelul Ministerului de Finanţe, potrivit Observator.
Ministerul Finanţelor spune că a acordat CNAS de la începutul anului şi până acum 55 de miliarde de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)