Situație șocantă la Vaslui! Un copil de 12 ani, aflat sub influența drogurilor și a băuturilor alcoolice, a fugit cu branula în mână din spital

Situație șocantă la Vaslui! Un copil de 12 ani, aflat sub influența drogurilor și a băuturilor alcoolice, a fugit cu branula în mână din spital

Un băiat de 12 ani din Vaslui a reușit să fugă din cadrul instituției medicale unde era internat, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor, potrivit vremeanoua.ro.

Minorul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui după ce i s-a făcut rău pe stradă. Ajuns pe mâna medicilor, aceștia au descoperit că avea asupra lui substanțe interzise și că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

"Băiatul de 12 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, dar, asupra sa medicii au descoperit că avea şi un pliculeţ cu substanţe interzise. Cadrele medicale au încercat să îl stabilizeze, i-au montat branula pentru efectuarea tratamentului medicamentos perfuzabil, dar a fugit din spital chiar înainte de administrarea tratamentului. Este un copil cu probleme, care provine dintr-o familie dezorganizată", a explicat managerul Spitalului Județean Vaslui, Ana Rinder.

Poliția și reprezentanții Protecției Copilului se ocupă în prezent de acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:02 - Prezență de aproape 200% la o secție de vot din județul Sibiu. Aproape toți votanții sunt înscriși pe listele suplimentare
16:47 - Amenda primită de o femeie din Sibiu care și-a pozat buletinul de vot. Cum s-a dat de gol
16:39 - Ce salariu va avea viitorul președinte al României. Pe ce loc se situează la nivel european
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)