Revoltător! Saltelele sunt pline cu gândaci la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Vâlcea. Se pare că cei mici care sunt internați dorm printre insecte.
O mămică, internată cu micuţul său în Secţia de Pediatrie a Spitalului Județean Vâlcea, a rămas uimită în momentul în care a zărit ceva pe saltea, care nu-i dădea pace. În dimineața zilei de 18 iunie, femeia a sesizat cum gândacii ies din saltea.
Imaginile surprinse de aceasta au fost postate pe rețelele de socializare și s-au viralizat în scurt timp.
„Am văzut pe pernă un gândăcel, nu văd eu foarte bine și am zis că poate a intrat ceva pe geam. Când am ridicat salteaua, la colțul ei se vedeau clar urmele, acele puncte negre, plus că era unul înfipt în cusătură și am mai văzut și o larvă”, a spus Andreea Ghencea, mama internată în spital, notează antena3.ro.
Andreea susține că le-a spus cadrelor medicale și femeilor care se ocupau de curățenia salonului despre existența gândacilor: „Nici măcar nu mi-au dat importanță. Doamnele erau foarte liniștite”.
„Doamnele care i-au recoltat sânge și i-au pus branulă, i-au pus branulă și peste, direct, leucoplast. Când am mers sus nu ne-a fost schimbat leucoplastul.
Nu știam, sincer să vă spun, că trebuie schimbat, pentru că nu sunt medic, de aia ne-am dus la spital, și în ziua în care ne-am externat i-a fost dată jos branula, are mâna toată inflamată, roșie, miroase urât.
Am discutat cu doamna asistentă, mi-a spus că e normal așa ceva, că poate bebe e mai sensibil și că așa se aplică branula”, a mai spus aceasta.
În timp ce personalul medical neagă aceste probleme, femeia a făcut o plângere la DSP.
„Nu am văzut! Nu neg ce … așa. Deși noi avem un grafic de dezinsecție pe care îl respectăm. Ce să vă spun? Nu am văzut. Nu a anunțat să mergem în momentul respectiv când a văzut să și vedem”, a declarat o angajată.