Situație revoltătoare la Botoșani. Polițist, condamnat după ce ar fi cheltuit banii unui bătrân tâlhărit

Publicat: 20 04. 2024, 15:53
Actualizat: 20 04. 2024, 15:54
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Situație revoltătoare la Botoșani. Un polițist a fost condamnat pentru delapidare după ce a cheltuit banii pe care autorii unei tâlhării îi restituiseră pentru a fi înapoiați victimei.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe agentul de poliție judiciară de la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.

Un bărbat de 83 de ani, tâlhărit pentru 1.950 de lei

Totul a început în 2016,  când 4 indivizi au tâlhărit un bătrân de 83 de ani, deposedându-l prin violență de 1.950 de lei. Ulterior, tâlharii au restituit o parte din sumă (1.650 de lei), polițistului responsabil de caz, cu scopul de a fi returnați bătrânului. Însă, în loc să îi returneze bătrânului, polițistul a folosit banii în propriul interes și a falsificat informațiile din dosarul penal, susținând că suma a fost înapoiată victimei.

Familia bătrânului a devenit suspicioasă când polițistul a întârziat restituirea banilor și a decis să-l reclame la autorități. Abia în 2018, polițistul a returnat diferența de 1.500 de lei, după ce inițial victima primise doar 500 de lei.

În timpul procesului, polițistul a oferit mai multe explicații contradictorii, afirmând inițial că bătrânul l-ar fi împrumutat cu 1.500 de lei, o poveste considerată neplauzibilă de către judecători având în vedere venitul victimei. Ulterior, a susținut că banii ar fi căzut și s-ar fi pierdut, pentru ca în final să afirme că i-ar fi predat, fără a întocmi un document oficial.

Magistratul a concluzionat că apărarea polițistului nu este susținută de probe credibile și a subliniat că este improbabil ca un agent de poliție cu experiență să nu întocmească niciun document oficial la restituirea banilor.