Situație nemaiîntâlnită în Timișoara. Departajarea copiilor înscriși în clasa pregătitoare se va face cu Google Maps

Situație nemaiîntâlnită în Timișoara. Departajarea copiilor înscriși în clasa pregătitoare se va face cu Google Maps
Foto: DailyGenius

Situație nemaiîntâlnită în Timișoara. La Liceul “Carmen Sylva” modul de departajare al copiilor care vor fi înscriși în clasa pregătitoare va urmări anumite criterii mai puțin întâlnite.

Astfel, pentru un loc la școală se va lua în considerare locul de muncă al părinților sau al bunicilor, iar distanța va fi calculată cu aplicația Google Maps, informează Mediafax.

“Sunt şase criterii: să aibă fraţi/surori în unitatea de învăţământ, dacă există unul dintre copii cu grad de handicap sau orfanii de unul sau ambii părinţi. Practic, sunt criteriile preluate din criteriile generale ale metodologiei. Un alt criteriu este legat de locul de muncă al părinţilor sau al bunicilor, care trebuie să se afle în proximitatea şcolii şi cu Google Maps, la pas, să nu depăşească până într-un kilometru şi defalcat între 0 şi 500 de metri şi între 500 de metri şi un kilometru. Un alt criteriu este să fi fost într-una din grădiniţele unde Liceul Pedagogic are eleve care se duc şi fac practică”, a declarat Aura Danielescu, Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”