Eveniment - 17 dec, 09:50
Situație inexplicabilă într-o comună din Vaslui. O tânără de 17 ani și-a înjunghiat iubitul pentru că, culmea, acesta o ceruse în căsătorie.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă. Cei doi au consumat alcool și au început să se certe, după ce bărbatul a cerut-o în căsătorie pe tânără.
Aceasta, cu 20 de ani mai tânără decât iubitul său, l-a înjunghiat în inimă pe bărbat.
Copilul acestuia, de 18 ani, și-a găsit tatăl plin de sânge și a sunat după ajutor.
Bărbatul a fost transferat duminică dimineața la Clinica de Cardiochirurgie Iași, iar fata a fost dusă la un Centru al Protecției Copilului din Bârlad, potrivit vremeanoua.ro.