Situație fără precedent în Vaslui. Un bărbat a câștigat procesul cu Poliția, după ce fusese amendat pentru că ar fi fost băut, deși în realitate el era doar… bâlbâit
Un bărbat din Vaslui a câștigat un proces cu Poliția Română, în condițiile în care fusese amendat pentru că ar fi sunat beat la serviciul telefonic de urgență 112, deși în realitate el era doar bâlbâit, potrivit digi24.ro.
Bărbatul a sunat la 112 şi a reclamat că fiul lui a fost luat cu forţa de un vecin. Ei, bine, polițistul venit la fața locului a constatat că băiatul era nevătămat şi a considerat că bărbatul a sunat degeaba la 112.
Pentru că acesta se bâlbâia, poliţistul a crezut că era beat, astfel că l-a amendat cu 500 de lei.
Cu toate acestea, bărbatul a contestat amenda şi a câştigat procesul.
Judecătorii şi-au dat seama că are un defect de vorbire şi că amenda era nejustificată.
În plus, magistratul a apreciat că starea de frică a reclamantului era întemeiată, întrucât în trecut, el şi fiul lui fuseseră bătuţi de respectivul vecin.