Situație extremă la Spitalul Universitar. 284 de decese asociate COVID-19, înregistrate în luna octombrie (VIDEO)

Situație extremă la Spitalul Universitar. 284 de decese asociate COVID-19, înregistrate în luna octombrie (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Spitalul Universitar de Urgență București a înregistrat 284 de decese asociate COVID-19, doar în luna octombrie, numărul fiind unul mult mai mare comparativ cu același interval al anului 2020.

Managerul SUUB a ținut să transmită un mesaj românilor și îi îndeamnă în continuare să se vaccineze, având în vedere situația critică  din spitale.

Medicii de la Spitalul Universitar, apel la vaccinarea anti-COVID

Oamenii trebuie să înțeleagă că trăim vremuri grele, vremuri încărcate și cu probleme de sănătate și cu probleme emoționale. Fiecare pacient are în spatele lui o dramă, drama unei familii, drama unor copii așa că efortul trebuie să fie susținut și de un efort public de a realiza că vaccinarea e o soluție pentru a limita accesul cazurilor grave, foarte grave”, a precizat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cîrstoiu, în timpul conferinței de presă.

50% dintre pacienții internați la SUUB sunt pozitivi pentru COVID-19

Medicul Cătălin Cîrstoiu a ținut să precizeze că 50% dintre pacienții internați la Spitalul Universitar de Urgență București au fost testați pozitiv pentru COVID-19.

Spitalul Universitar este o unitate hibrid, adică negativi, pozitivi suspecți cu circuite distincte. În momentul de față 50% dintre pacienți sunt pozitivi și 50% sunt negativi.

Mai exact, avem peste 350 de pozitivi și peste 350 de negativi. Ieri colegii mei de la Cardiologie au asigurat tratamentul acut al infarctelor, atât în cazul pacienților pozitivi, cât și negativi”, a mai precizat managerul SUUB.

Referitor la numărul deceselor, acesta a crescut considerabil în octombrie 2021, comparativ cu octombrie 2020.

Numărul deceselor este mai mare față de anul trecut, gândiți-vă că în anul 2020, erau în octombrie 193 de pacienți decedați din care 21 pozitivi, astăzi vorbim de 284 de pacienți pozitivi decedați COVID-19”, a mai adăugat el, în timpul conferinței de presă de vineri dimineața.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)