Proiectele concepute pentru a ajuta pietonii sunt foarte confuze pentru șoferii care circulă pe centura de vest a Capitalei. Se pare că autoritățile au decis să monteze în zonă o pasarelă pietonală, notează digi24.ro.
Cu toate acestea, deocamdată, de o parte și de alta a drumului nu există trotuare. Mai mult, unul dintre piloni a fost ridicat în banda întâi de circulație, care a fost îngustată.
Compania de drumuri recunoaște că lucrarea a fost făcută de mântuială, însă nu mai are pe cine trage la răspundere, deoarece firma care a executat lucrarea a intrat în faliment. În aceste condiții, statul va repara problema pe proprii bani.
Pasarela ridicată pe Centura București a lăsat mai puțin loc de trecere pentru mașini, iar șoferii au pierdut jumătate de bandă, un real pericol, susțin aceștia.
„O tâmpenie, ca în România, foarte prost! Dimineața se face foarte mare aglomerație și trebuie să fii atent să nu intre alții în tine. Îți vine din partea cealaltă mașină, în partea aia mașină, unde să te duci?”, a declarat un șofer, potrivit sursei citate.
Poliția a sesizat problemele și a cerut CNAIR să repare drumul: „Asta este soluția găsită, la momentul respectiv, de constructor, deci au făcut, pur și simplu, o încropeală, dacă putem spune așa, pe care noi trebuie să o corectăm”, a transmis Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.