Situație critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focșani: Trei focare de COVID-19 confirmate

Situație critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focșani: Trei focare de COVID-19 confirmate
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Mohd Khairul Fikiri Osman

Situație critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul Pantelimon” Focşani, Potrivit DSP, trei focare de COVID-19 sunt active în prezent.

„În prezent, sunt active la SJU Focşani trei focare de COVID-19, în secţiile de Ortopedie, Chirurgie Generală şi Chirurgie Plastică. La Ortopedie sunt confirmaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 opt pacienţi şi un cadru medical, ultimul pacient fiind depistat pe data de 1 septembrie. La Chirurgie Generală sunt confirmate 20 de cazuri, dintre care 14 pacienţi şi şase cadre medicale, iar la Chirurgie Plastică sunt pozitivi 12 pacienţi. Ambele focare de la Chirurgie au ca dată de debut 4 septembrie”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu.

În acest moment sunt internate în spital 67 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 9 la ATI. De asemenea, 924 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar alte 114 persoane în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, în Vrancea au fost raportate trei decese la pacienţi infectaţi cu COVID-19, respectiv un bărbat de 60 ani, din Adjud, vaccinat, cu boală cronică renală, deces înregistrat la secţia Boli infecţioase SJU Focşani, o femeie de 74 ani, din Focşani, nevaccinată, internată la ATI a SJU Focşani şi o femeie de 42 ani, din Slobozia Bradului, nevaccinată, internată la Spitalul din Moineşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)