Situație critică în Botoșani: Militarii încearcă să ajungă la o femeie în stare gravă care a născut un copil mort
O femeie din localitatea botoşăneană Săveni a născut duminică un făt mort, fiind în stare critică. În prezent, mai mulți militari intervin în zonă pentru a debloca drumurile.
Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, a spus că femeia este perfuzată, dar în stare critică, transmite Mediafax.
Primarul a mai declarat că o situaţie la fel de grea este în localitatea Bodeasa, unde o gravidă a născut acasă, dar nu a eliminat placenta şi că atât mama, cât şi nou-născutul sunt în pericol.
În zonă zăpada este foarte mare şi se aşteaptă ca militarii să reuşească să intervină să le preia pe acestea şi să le transporte la spital.
În judeţul Botoşani, majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene sunt înzăpezite. Prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a declarat că situația din județ este una critică și că a cerut ajutor din judeţele vecine pentru a deszăpezi drumurile din județ. (Detalii AICI)