Situaţie bizară: Mihai Marcu, patronul Medlife, unul dintre susținătorii Colegiului Nautic Român, școala privată ale cărei cursuri pot fi echivalate cu cele ale Academiei Navale Mircea cel Bătrân (VIDEO)

Publicat: 26 05. 2015, 21:15
Foto: B1 TV

Jurnalistul Sabin Orcan a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Xpress” de pe B1 TV despre Colegiul Nautic Român, o școală privată ale cărei cursuri pot fi echivalate cu cele ale Academiei Navale Mircea cel Bătrân.

Unul dintre fondatorii Colegiului Nautic Român este Stelian Cojocaru, fost consilier onorific la ministerul Transporturilor și unul dintre inițiatorii vânzării dreptului de arborare a drapelului românesc, care a ajuns în mâinile unui offshore din Cipru.

Pe site-ul instituției se menționează că Stelian Cojocaru a reușit să înființeze Colegiul Nautic Român alături de Mihai Marcu.

Mihai Marcu este un cunoscut milionar al României, patron la Medlife, unul dintre cei mai mari investitori în domeniul medical din România. Nu în cele din urmă, înțeleg că este și un investitor în media, la Hotnews. (…) Mihai Marcu a cumpărat unul dintre cei mai mari producători de iahturi din România. A cumpărat o firmă care se numeșe Nautic Life care produce iahturi pentru milionarii României”, a precizat Sabin Orcan în legătură cu omul de afaceri care este unul dintre susținătorii Colegiului Nautic Român.

Această situaţie bizară a fost comentată şi de fostul preşedinte Traian Băsescu: ”Ultima navă pe care eu am comandat-o avea la bord o uzina de gaz inert. Uzina electrică a navei era de două ori mai puternică decât termocentrala de la Ovidiu, sistemul de control al atmosferei în tancurile de marfă, pentru a preveni explozia navei, analiza atmosfera în tancuri și cineva trebuia să o interpreteze. Credeți că un cocalar pregătit pe lacul Mogoșoaia poate opera o asemenea navă? O navă cu lungime de 3-6 metri, computerizată complet. Credeți că un flăcău care primește brevet de pe lacul Mogoșoaia poate opera o asemenea navă? Dacă un singur ofițer scos de pe lacul Mogoșoaia primește brevet de ofițer martim, cel care i l-a dat trebuie arestat imediat. O astfel de navă care are la bordul ei un milion de barili de țiței este un risc gigantic pentru poluare”, a declarat fostul șef al statului. (Detalii AICI)

Mihai Marcu, patronul Medlife, unul dintre susținătorii Colegiului Nautic Român

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf