Situația rămâne alarmantă. Niciun pat ATI liber pentru pacienții COVID-19 la nivel național
În acest moment la nivel național nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altul decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2, potrivit informării transmise miercuri de autorități.
Bilanțul epidemiologic de miercuri arată că la nivel național au fost depistate 10.196 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. În 24 de ore au fost înregistrate 451 de decese COVID-19, însă două dintre ele au fost anterioare intervalului de referință).
GCS: Niciun pat ATI liber pentru pacienții COVID-19 la nivel național
Autoritățile au precizat că, în data de 3 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.743 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 153 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Un număr de 1.890 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
Potrivit autorităților, se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Grupul de Comunicare Strategică a menționat că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.