Sistemul de supraveghere “Big Brother”, implementat cu prilejul noului an şcolar

Publicat: 07 09. 2012, 09:37

Camerele video vor veni în ajutorul poliţiştilor şi agenţilor de pază care supraveghează unităţile de învăţământ sau perimetrul din jurul acestora. În Capitală, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au un plan de folosire al acestui sistem şi pentru intervenţiile rapide. Câte camere video vor fi în şcolile din Bucureşti, ne spune colega mea, Andreea Vorniciuc.

În mod obişnuit, camerele sunt plasate pe străzi, în transportul public, centrele comerciale, spitale şi clădiri publice. Autorităţile vor să deţină controlul şi asupra conduitei şi siguranţei elevilor. Tocmai de aceea, au anunţat dotarea cu 3000 de camere video pentru prevenirea infracţionalităţii, atât în interiorul şcolilor, cât şi în jurul acestora.

În plus, conform planului de masuri, cele 424 de unităţi de învaţamânt vor fi incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Nu ne grăbim să tragem concluzii şi să vedem deja un tablou al infraţionalităţii stârpit de aceste sisteme de supraveghere.

 În timp ce noi vorbim de 3000 de camere video, în Bucureşi, peste ocean în anii care au urmat atacurilor de la 11 septembrie, numărul camerelor de supraveghere a crescut cu aproximativ 30 de milioane. Şi Marea Britanie este cunoscută pentru numărul mare de camere de supraveghere pe care îl are, estimat la 2 milioane în toată ţara.

Aşadar, suntem încă în urmă cu tehnologia. Dovadă stă şi ultima descoperire anunţată în Noua Zeelandă. Camere video care sunt acum atât de puternice încât pot apropia imaginea până la a citi mesajele de pe telefoanele mobile, să intercepteze un ton de voce mai răstit sau chiar să adulmece drogurile.