Situația din Sănătate este critică. De exemplu, Spitalul „Bagdasar Arseni” este deja în blocaj din cauza faptului că nu sunt bani pentru unitățile medicale, iar la Institutul „Marius Nasta” bugetul pentru luna decembrie este de doar 300 de lei. Întrebat despre cum ar trebui să se descurce spitalele cu acești bani, fostul premier Nicolae Ciucă, președintele PNL, a spus că e nevoie de finanțare și că deciziile sunt la Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD).
Conducerea Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală a trimis o adresă către Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti, către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii în legătură cu valoarea de contract pentru luna noiembrie.
„Situația e una, să spunem, cel puțin dificilă pentru că fondurile primite de la CNAS sunt mult, mult inferioare valorii de contract pe care-l avem încheiat cu această instituție, undeva la o treime mai exact. Am primit, la începutul acestei luni, dintr-un necesar de peste 10 milioane lei ca valoare de contract lunar, undeva la 2,8 milioane. Cu cei 500.000 pe care-i mai aveam în fondul nostru de rezervă, am reușit să alocăm sumele necesare pentru achiziția de medicamente, materiale sanitare urgente”, a declarat Andi Nodiț, managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni”, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai și Luiza Cergan pe B1 TV.
Acesta a mai susținut că spitalul mai poate funcționa doar 10 zile cu aceste sume, în acești parametri.
Grav este și faptul Ordonanța Guvernului Ciolacu privind reducerea cheltuielilor prevede că managerii nu mai au permisiunea de a aloca fonduri pentru reparații, iar în acest spital este necesară o astfel de investiție pentru redeschiderea secției de terapie intensivă.
Andi Nodiț a mai susținut că o zi de funcționare a spitalului costă 900.000 lei: „Să împărțim 900.000 de lei la 24 de ore să vedem câte secunde funcționăm cu 300 de lei”.
„Eu sunt convins că demersurile pe care le-am făcut la CNAS și pe care știm că această instituție le face mai departe la Ministerul de Finanțe, și cu implicare semnificativă din partea Ministerului Sănătății, (…) aceste demrsuri nu vor putea fi sorite eșecului pentru că asta va însemna să lași fără finanțare una dintre sectoarele critice – medicina în spitalele de urgență”, a mai afirmat managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni”.
Amintim că premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat, în debutul ședinței de guvern de joi, că Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate va fi suplimentat cu 1,7 miliarde din Fondul de rezervă. Însă Casa Naţională de Sănătate a cerut Ministerului de Finanţe 4,2 miliarde de lei.
„Majorăm bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu 1,7 miliarde din rezeva bugetară la dispoziția Guvernului pentru servicii medicale, medicamente, materiale și dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naționale de sănătate curative și acordarea medicamentelor compensate și gratuite”, a declarat premierul Ciolacu.