Sistemul de emitere a rovinetelor, oprit timp de opt ore pentru mentenanţă în data de 14 februarie

Publicat: 13 02. 2013, 14:47

Sistemul de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei nu va funcţiona în noaptea de miercuri spre joi, timp de opt ore, datorită unor activităţi de mentenanţă ce urmează a fi efectuate, a anunţat, miercuri, CNADNR.

“Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că în data de 14.02.2013, în intervalul orar 00.00 – 08.00, va fi o perioadă de oprire planificată a Sistemului de Emitere, Gestiune, Control si Monitorizare a Rovinietei, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade si mentenanţă a sistemului”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

În acest interval nu se vor putea elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie.

De asemenea, CNADNR menţionează că, din cauza acestei perioade de oprire planificată a sistemului, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru utilizatorii care nu deţin rovinietă valabilă în data de 14.02.2013 în intervalul orar 00.00 – 10.00 .