Sistem de alarmare pentru consumatorii de energie, când depășesc valorile din lunile anterioare
Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), a afirmat că dorește realizarea unui sistem de alarmare pentru consumatorii de energie, când depășesc valorile din lunile anterioare.
Discuția a avut loc în cadrul unei întâlniri online dintre conducerea ANPC și furnizorii de energie electrică și gaze naturale din România. Necesitatea unui astfel de sistem vine în contextul în care mai multe persoane vârstnice și cu venituri reduse au primit facturi care „au condus la o stare de agitație”.
„Ne-am confruntat în întreaga țară cu facturi total disproporționate financiar”
Președintele ANPC a declarat că numeroși consumatori au primit facturi „total disproporționate financiar”, de aceea este necesară realizarea unui sistem de alarmare prin care să poată fi adoptate măsuri înaintea emiterii facturii.
„Va trebui să depuneți diligențele ca la nivelul fiecăruia dintre operatori economici, în momentul când vă confruntați cu astfel de situații, date de disfuncționalitate a unui aparat de măsură, date de faptul că nu a citit corespunzător contoarul, să vedem cum putem prin soft să naștem un sistem de alarmare în așa fel încât să luăm măsurile înaintea emiterii facturii.
Nu au fost puține situațiile în care persoane vârstnice sau persoane cu venituri reduse să primească facturi ce au condus nu numai la o stare de agitație, la o stare disproporționată total de momentul în care știi că iei în calcul să achiți o factură pentru că sumele menționate în acestea reprezentau efectiv un șoc pentru cei care le-au primit”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Președintele ANPC caută o cale de colaborare cu furnizorii ca să evite aplicarea de sancțiuni
Horia Constantinescu a mai spus că dorește să găsească o cale de colaborare cu furnizorii de energie și gaze naturale ca să evite aplicarea de sancțiuni. Acestea vor fi adoptate doar acolo unde „este imperativă această măsură”.
„Ne dorim să găsim o cale de colaborare și să evităm să aplicăm sancțiuni pentru că soluția nu este aceasta. Nu va fi niciunul dintre consumatori mai fericit că are o factură foarte mare, dar că ANPC a aplicat o sancțiune.
Nu ne dorim să aplicăm sancțiuni decât acolo unde situația o cere și este imperativă această măsură, ne dorim foarte tare să avem cât mai puțin abateri, să le putem discuta pe acestea înainte ca să ne trezim că trebuie să aplicăm sancțiuni noi ca autoritate pentru că îmi doresc mai tare liniștea consumatorului în piață decât să apărem noi statistic că v-am aplicat foarte multe dintre sancțiuni”, a adăugat președintele ANPC.