Tragedie la Spitalul Voila din Câmpina! Un pacient prahovean, în vârstă de 28 de ani, s-a spânzurat cu cablul unei boxe, relatează observatorulph.ro.
Tânărul și-a pus capăt zilelor într-o sală destinată activităților sportive, în cadrul unității medicale.
”La data de 20 ianuarie, în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 28 de ani, din comuna Românești, s-ar fi spânzurat, în timp ce se afla internat într-o unitate medicală din municipiul Câmpina”, a precizat IPJ Prahova.
Polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, manevrele de resuscitare fiind efectuate de către un echipaj medical, fără rezultat.
Cu ocazia examinării vizuale a cadavrului, nu au fost observate urme de violență, în afara urmei specifice din jurul gâtului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.