Sinucidere la Spitalul din Târgoviște: O pacientă internată la psihiatrie a murit după ce s-a aruncat de la etajul doi
O femeie de 76 de ani, internată în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Târgovişte a murit după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al clădirii, transmite Mediafax.
„Este vorba de o pacientă 76 de ani din Târgovişte care s-a aruncat, miercuri, de la etajul al doilea al secţiei de psihiatrie a Spitalului Municipal Târgovişte. Era internată de două zile în unitate, cu afecţiuni psihice. S-a aruncat de la fereastră, a căzut pe ciment de la etajul al doilea, iar operaţiunea de resuscitare a femeii, efectuată timp de aproximativ o jumătate de oră de către doctorii de la Ambulanţă, nu a dat rezultate, fiind declarat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, comisar Lucian Chirică.
Din primele cercetări rezultă că femeia a reuşit să smulgă gratiile de la o fereastră a etajului al doilea şi s-a aruncat în gol, iar paznicul ar fi văzut scena, din afara clădirii, dar nu a putut interveni.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la morga din Târgovişte pentru necropsie.