Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Ilie Lăcătușu, preot legionar, misionar în Transnistria în anii 1942 – 1943

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a dat undă verde pentru canonizarea preotului Ilie Lăcătușu, în ciuda faptului că Institutul Elie Wiesel avertizase că acesta a fost un preot legionar, misionar în Transnistria în anii 1942 – 1943.

Decizia luată de Sinodul BOR

Născut în 1909, Ilie Lăcătușu a fost hirotonit preot pe 1 septembrie 1934, pe seama parohiei Osica de Jos, judetul Olt, potrivit site-ului crestinortodox.ro.

El va sluji in aceasta biserica pana in luna noiembrie 1934, când este trimis in satul Buicești, tot din județul Olt. În anii 1930 el a fost șef de cuib în sânul Mișcării Legionare, iar în 1942 – 1943 a fost trimis misionar creștin-ortodox în Transnistria, teritoriu ocupat de la URSS de România condusă de Ion Antonescu, aliată cu Germania nazistă.

Arestat de regimul comunist în 1952 și trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră, el este eliberat în 1954, rearestat în 1959, condamnat la cinci ani închisoare și trimis în lagărul de la Periprava din Delta Dunării de unde a fost eliberat în mai 1964.

După eliberare a fost silit să lucreze ca zidar după care din decembrie 1964 a slujit ca preot la Gărdești, Teleorman, iar din 1970 până în 1978 când s-a pensionat la Răsuceni, Giurgiu.

Anterior deciziei Sinodului BOR, Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, a criticat posibila canonizare a preotului, într-o reacție pentru G4media:

“Pe site-ul de știri al Patriarhiei, Basilica.ro, este o informație despre probabila canonizare a preotului Ilie Lacatușu. Eu sper, având în vedere atitudinea rezervată de până acum a Patriarhiei Române față de colaborarea unei părți a clerului cu Mișcarea legionară, că este vorba numai despre o solicitare și nu de o decizie deja luată. Ilie Lăcătușu a fost șef de cuib în perioada statului național legionar, iar în 1942-1943 a slujit în Transnistria, la Odesa și o localitate din județul Râbnița. Nu este cunoscut că ar fi reacționat cu empatie față de soarta evreilor deportați în Transnistria. La Odesa în toamna 1941 a fost un pogrom cu peste 20 de mii de victime, județul Râbnița a fost un loc de deportare, iar în oraș a funcționat un lagăr. Cred că nu greșesc dacă afirm că a slujit, cel puțin, cu indiferență față de aproapele lui, respectiv zecile de mii de evrei români și ucraineni pentru care Transnistria a fost locul execuției.”