"Singura măsură rezonabilă este ÎNCHIDEREA SPITALULUI și transferul în altă unitate": Ministrul Sănătății, despre situația de la Spitalul de arși (VIDEO)
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat joi, în contextul imaginilor care au fost făcute publice cu un pacient de la Spitalul de Arși din Capitală ale cărui răni erau mâncate de viermi, că o măsură pe care a luat-o în considerare de mai multe luni este închiderea unității medicale și transferul în alt spital.
În cazul acestie instituții medicale este vorba despre probleme grave de management, inacceptabile după tragedia din Colectiv, a desclarat ministrul.
”Regret situația pacientului de la Spitalul de arși. Spitalul de arși se află într-o situație gravă și nu de ieri de azi. O știm de la Colectiv. În ultimele două luni în care am fost aici am avut mai multe situații de criză la Spitalul de arși, accidentul de la Valea Cascadelor și centrul de tranfuzii. În weekendul cu accidentul de la Valea Cascadelor am fost acolo. Am văzut condițiile de acolo”, a declarat Vlad Voiculescu.
”Dincolo de problemele grave de management, este inacceptabil ca după șase luni de la Colectiv noi să nu fi învățat nimic. Spitalul nu oferă condiții pentru pacienți și personalul medical. Singura măsură rezonabilă pe care am luat-o în calcul de mai multe ori în ultimele luni este închiderea spitalului și transferul în altă unitate. Este o măsură pe care am luat-o în considerare de trei ori și am discutat-o. Am avut o discuție cu managerii spitalelor care pot prelua pacienți cu arsuri grave. Concluzia este că nu putem închide tot spitalul. Ceea ce am făcut a fost să suspendăm activitatea ITS. Limitările acestei acțiuni au fost reliefate acum câteva zile când un pacient cu arsuri a trebuit sa fie adus într-un centru unde să poată fi îngrijit. A trebuit să apelăm tot la Spitalul de arși și să găsim o soluție de compromis cu centrul de tranfuzii pentru că pacientul să poată fi îngrijit”, a mai spus Voiculescu.
Ministrul Sănătății, despre situația de la Spitalul de arși
#DIRECT_ONE_ue68yd#
”Măsurile pe care le avem în vedere, una am sugerat-o și este în fruntea listei mele de priorități, este relocarea spitalului. Sunt și alte măsuri – inspecții, controale, amenzi și ajutorarea spitalului cu orice fel de investiții este nevoie. Situația de acum este rezultatul lipsei de viziune, de acțiune asupra acestui spital. Nimeni nu a făcut nimic semnificativ pentru acest spital. Putem să vorbim de profesionalizarea managementului, despre ajutor punctual pe care putem să îl oferim și îl oferim deja. Au fost verificări, există o problemă de management și de infrastructură care nu poate fi neglijată”, a mai declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătății a dat asigurări că cei vinovați pentru situația de la Spitalul de arși vor răspunde, dar a precizat că nu poate fi învinovățit întreg personalul medical pentru problemele din această unitate.
”Cu siguranță vinovații vor răspunde. Poliția Capitalei este acolo deja. Nu putem învinovăți întregul personal medical. Este singurul spital unde avem personal specializat pentru tratarea merilor arși. Nu pot fi învinuiți în masă. Atât timp cât nu ai o instalație de climatizare, cât ai ochiuri de geam fără plasă și ai muște, ai o problemă majoră. Managementul nu a făcut cerere pentru ajutor financiar”, a mai spus Vlad Voiculescu.
”Există mai multe opțiuni și variante de relocare – relocarea unei secții, relocarea întregului spital. În momentul ăsta evaluăm”, a mai declarat ministrul Sănătății.