Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual amenință că ar putea „bloca” țara și le solicită guvernanților „să reconsidere modul de abordare, în legislația viitoare, a familiei ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care a fost tratată superficial și discreționar până acum”, se arată într-un comunicat de presă.
În contextul comunicatelor oficiale, de ieri, ale unor instanțe de judecată și parchete de rang înalt din Capitală și din alte zone, care precizează că vor adopta diferite forme de protest, precizăm că, în limitele legii, vom solicita și noi polițiștilor din toate structurile MAI să adopte forme similare de lucru:
– amânarea și/sau maximizarea termenelor de soluționare in lucrările cu caracter penal/petiții/lucrări diverse. Dacă magistrații, care nu au nici măcar dreptul la sindicalizare, amână/blochează activitatea, făcând parte și noi din sistemul judiciar, mergem pe similaritate;
– blocarea instanțelor, prin amânarea/imposibilitatea executarii mandatelor de aducere! Suntem puțini, nu facem față activității!
– intervenții preponderent la 112 sau în situațiile care nu impun amânarea soluționării;
– conștiinciozitate și scrupulozitate maxime în controalele polițienești, inclusiv în toate punctele de trecere a frontierei, cu ocazia verificării documentelor etc.;
– eliberare documente de identitate, auto, pașapoarte etc. în raport cu timpul efectiv de lucru, cu logistica la dispoziție și cu personalul (insuficient) existent;
– donarea de sânge în scopuri caritabile și o zi liberă, conform legii;
– neutilizarea telefoanelor personale, inclusiv a aplicațiilor de comunicare, în interes de serviciu;
– aplicarea strictă, în ceea ce privește programul de lucru, a prevederilor din ,,Acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale polițiștilor”, încheiat între federațiile sindicale și MAI, etc.
A nu se uita: mai avem și alte soluții extreme pentru a determina decidentii să ne rezolve revendicările perfect legitime!