Sindicatele declară război Guvernului: Proteste de amploare în toată țară

Publicat: 07 11. 2017, 13:38

Decizia Guvernului de a merge mai departe cu măsurile economice pe care Tudose a anunțat că le va adopta prin ordonanța de urgență, miercuri, în ședința de guvern, va aduce proteste de amploare în țara.

Sindicatele au declarat război guvernul în urma acestei decizii și au anunțat public organizarea mai multor proteste în această săptămână în mai multe orașe din țară.

Redăm mai jos integral comunicatul de presă al Blocul Național Sindical:

Având în vedere decizia Guvernului de a susține în continuare transferul contribuțiilor sociale aproape exclusiv în sarcina salariaților, Blocul Național Sindical și organizațiile sale membre vor continua punerea în aplicare a calendarului de proteste anunțat în luna octombrie 2017, respectiv organizarea unor mitinguri la nivelul marilor orașe din România.

Acțiunile de protest deja anunțate în intervalul de timp 06.11 – 15.11.2017 sunt:

  • Azi, 07.11.2017, începând cu ora 13.00, peste 10.000 de membri de sindicat vor protesta la Mioveni.
  • Mâine, 08.11.2017, începând cu ora 16.00, aprox 1.000 de membri de sindicat vor protesta la Constanța, în fața sediului Prefecturii Constanța.
  • Joi, 09.11.2017, începând cu ora 15.00, aprox 1000 de membri de sindicat vor protesta la Oradea, în fața sediului Prefecturii Bihor.
  • Joi, 09.11.2017, începând cu 16.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Ploiești, participanții se vor aduna în jurul orei 16.00 la Gara de Sud din Ploiești, de unde se va pleca în marș până la Prefectura Prahova, mitingul se va derula începând cu 16.30, în fața sediului Prefecturii.
  • Vineri, 10.11.2017, începând cu ora 14.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Timișoara, în fața sediului Prefecturii Timiș.
  • Miercuri 15.11.2017, începând cu ora 16.00, aprox 1000 de participanți vor protesta la Cluj Napoca.

Acțiunile de protest au ca temă centrală transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat dar vizează și teme de interes pentru organizațiile membre BNS, cum ar fi modificarea legii 62/2011 privind dialogul social sau construcția autostrăzii Pitești -Sibiu.

Activități de pregătire a acțiunilor de protest se desfășoară și în cadrul altor filiale BNS, vom reveni cu detalii pe această temă.