Sindicalistul Marius Petcu, eliberat. Decizia este definitivă

Publicat: 20 06. 2011, 16:09

Fostul președintele al CNSLR Frăția Marius Petcu va fi eliberat, luni, din arestul preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel și este definitivă.

Marius Petcu a fost arestat după ce a fost prins în flagrant, pe 24 martie, în timp ce primea mită, 40.000 de euro, de la un om de afaceri în schimbul atribuirii unor contracte de execuție lucrări.

Procurorii Direcției Generale Anticorupție (DNA) îl acuză pe sindicalist de luare de mită în formă continuată, câte 20.000 de euro lunar.

Marius Petcu a fost arestat preventiv, pe 31 martie, după decizia luată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție iar procurorii DNA i-au pus sechestru pe avere în data de 1 aprilie.

Procurorii au decis trimiterea în judecată a sindicalistului, pe 21 aprilie, după finalizarea urmăririi penale.

Sindicalistul Marius Petcu, eliberat

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />