Sindicaliştii ”Solidaritatea Sanitară” pichetează joi unităţile sanitare, dar fără să întrerupă activitatea
Noul guvern Ciolacu nu scapă de presiunile sindicaliștilor. Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” pichetează, joi, unităţile sanitare, fără ca activitatea să fie întreruptă.
Protestul sindicaliștilor din Sănătate
”Joi, 15.06.2023, în intervalul orar 12:00-12:30 se va desfăşura pichetarea unităţilor sanitare. Protestul se desfăşoară fără întreruperea activităţii unităţilor, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi la putere”, au transmis sindicaliștii.
Tot joi, va fi lansat protestul Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), mai anunţă sindicaliştii.
Aceştia au atât solicitări de natură salarială cât şi solicitări ce vizează o serie de reforme menite să crească calitatea vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi calitatea serviciilor medicale.
”Protestul vizează şi protecţia angajaţilor împotriva riscului anulării unora dintre drepturile actuale în viitoarea lege a salarizării, care vor genera semnificative scăderi ale veniturilor salariale. Guvernanţii le-au oferit membrilor de sindicat un motiv suplimentar de neîncredere prin încălcarea prevederilor legale în materie de dialog social, concretizate de dialogul social preferenţial practicat de Guvern şi prin discriminarea angajaţilor din Sănătate în privinţa dreptului de-a declanşa conflict colectiv de muncă pe teme salariale”, au mai precizat sindicaliştii.