Protestele sindicatelor din Educație sunt urmate de angajații altor sectoare din economie. Astfel, sindicaliştii din penitenciare transmit că activitatea Poliției din sistemul penitenciar va fi blocată miercuri. Angajații nu vor mai presta muncă suplimentară, pentru cel puţin patru ore.
Potrivit unui comunicat, Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare SNPP afiliat la Federația PUBLISIND și Blocul Național Sindical, anunţă că au fost adunate peste 5.000 de semnături pentru încetarea activităţilor prin refuz de muncă suplimentară pentru miercuri, 31 mai, începând cu ora 06:30.
Toate sindicatele afiliate PUBLISIND (Penitenciarele Satu-Mare, Iași, Pelendava, Brăila și Mărgineni), Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar FSSP și Federația Polițiștilor de Penitenciare FPP declanșează mâine blocarea activităților din Poliția Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară. Personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unități.
Turele operative intrate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate, apelul deținuților nu se poate realiza, iar o serie lungă de structuri și activități se blochează (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc).
Acțiunea va fi menținută pe durata a cel puțin 4 ore.
Sindicaliștii au mai multe revendicări: Acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr 153/2017, aplicarea legii pensiilor militare fără modificări, actualizarea și indexarea pensiilor militare, plata normei de hrană la valoarea actualizata, fără plafonări, plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări, plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări, deblocarea posturilor vacante
„Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate 12.500 de posturi (în scădere) din 16.050 prevăzute. Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile în timp ce modifică pensiile militare ceea ce va genera un exod din întreaga structură de apărare națională”, susţin sindicaliştii. Organizațiile sindicale care participă la acțiunea de protest de miercuri, 31 mai, totalizează peste 8.000 de membri de sindicat din 12.500 de salariați și acoperă toate unitățile din Poliția Penitenciară, transmite SNPP.