Sindicaliștii din Educație amenință iar cu greva în toamnă
Sindicatele din Educație amenință cu greva. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amenință că vor ieşi în stradă, chiar în această toamnă, dacă problemele de care se lovesc angajații nu vor fi rezolvate de Guvern, informează B1 TV.
FSLI a transmis un ultimatum premierului Tudose, în timpul unei întâlniri de la Guvern. Reprezentanţii i-au pus pe masă premierului problemele majore cu care se confruntă sistemul de învăţământ în prezent. Sindicaliştii au subliniat faptul că este nevoie urgent de elaborarea unei noi Legi a educaţiei naţionale, de schimbarea programelor şcolare învechite, dar şi de creşterea salariilor pentru profesori.
O altă problemă semnalată de sindicate este subfinanțarea Educației, multe şcoli din România fiind gata să se prăbuşească oricând pentru că nu au autorizaţie de funcționare din partea ISU.
Sindicaliştii se mai plâng şi de faptul că banii tăiaţi în 2010 de către guvernul Boc, nu se regăsesc în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 şi vin cu mari întârzieri la cadrele didactice.
În acest context, reprezentanții FSLI se vor întâlni cu premierul Mihai Tudose pentru a găsi o cale de rezolvare a problemelor. În cazul în care Guvernul României nu va face efortul de a găsi soluţii, sindicaliştii sunt hotărâţi să declaşeze un conflict de amploare în sistemul de învăţământ.