Sindicaliștii de la Poșta Română au anunțat că vor continua, joi, acțiunile de protest, urmând să picheteze cu cagule pe față prefecturile din toate județele, dar și sediul Companiei Naționale Poșta Română.
Liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Matei Brătianu, a declarat că participanţii vor purta cagule în semn de protest faţă de acţiunile de „intimidare şi prigoană de după mitingul din 12 februarie” din Bucureşti.
„După miting, au început o campanie de prigonire şi acţiuni de intimidare în unele judeţe. Au fost chemaţi la Comisia de abateri disciplinare chiar şi cei care atunci se aflau în concediu sau aveau liber”, a spus Brătianu.
Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) anunţă că va continua acţiunile de protest începute în 7 februarie 2013, scrie Mediafax.
„În data de 28 februarie 2013, în fiecare judeţ, la prefecturi, va fi organizată o acţiune de protest la care vor participa membrii SLPR din judeţul respectiv. Acţiunea din Bucureşti se va desfăşura la sediul CN Poşta Română din B-dul Dacia nr. 140, începând cu ora 10.30”, precizează SLPR.
În ţară, sindicaliştii vor stabili pe plan local ora de începere a protestului în fiecare judeţ.
Sindicaliştii protestează față de conducerea companiei care a solicitat sindicatului acordul pentru modificarea unor articole din contractul colectiv de muncă, în sensul diminuării unor drepturi de personal, iar două zile mai târziu a transmis la SLPR o adresă prin care solicita sindicatului analiza pentru diminuarea numărului de tichete de masă şi îl informa despre intenţia de a concedia în cursul anului 2013 un număr de 1.800 de angajaţi din mediul urban.