Sinaia: Trei elevi au ajuns la spital, după ce au fost loviţi de maşina unei colege de liceu care abia îşi luase permisul

Publicat: 17 04. 2018, 10:01
Foto: Poliţia Română / Facebook

Trei elevi din oraşul Sinaia au fost loviţi cu maşina de o colegă de liceu care îşi luase permisul de conducere în urmă cu mai puţin de două săptămâni.
Cei trei elevi, care învaţă la Colegiul „Mihail Cantacuzino”, au fost duşi la spital, iar primele informaţii arată că starea lor nu este gravă, anunţă news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, accidentul avut loc marţi dimineaţă pe o alee care duce către Liceul Cantacuzino din Sinaia. O tânără în vârstă de 18 ani, elevă la acest liceu, a intrat cu autoturismul către clădirea şcolii, moment în care i-a pe cei trei elevi care mergeau către unitatea de învăţământ.

Poliţiştii au deschis dosar de cercetare în urma accidentului.