Simulare Evaluare Națională 2022. Proba la Limba și Literatura Română are loc luni

Publicat: 04 04. 2022, 09:53
Actualizat: 04 04. 2022, 10:42
Sursa foto: Pixabay

Luni, elevii clasei a VIII-a susțin proba scrisă la Limba și Literatura română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Marți va avea loc proba scrisă la Matematică, iar elevii aparținând minorităților naționale vor susține miercuri proba la Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9.00, iar elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Rezultatele acestora vor fi examinate în cadrul instituțiilor de învățământ unde s-au susținut probele scrise, potrivit HotNews.

Luni va avea loc simularea la Limba și literatura română

Luni, accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8.30. Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobat prin ordin de ministru.

Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

Subiectele și baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naționale din acest an sunt publicate zilnic, după încheierea fiecărei probe, la ora 15:00. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Calendarul simulărilor elevilor de clasa a VIII-a

Rezultatele vor fi analizate prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Simulare Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a:

  • 4 aprilie 2022: Limba şi literatura română (probă scrisă)
  • 5 aprilie 2022: Matematică (probă scrisă)
  • 6 aprilie 2022: Limba şi literatura maternă (probă scrisă)
  • 14 aprilie 2022: afișarea rezultatelor