Exercițiu inedit la o stație de pompare de țiței. Zeci de muncitori au fost luaţi ostatici de către un grup de patru bărbaţi înarmaţi, iar un incendiu a fost semnalat la unul dintre rezervoarele cu combustibil. Totul în cadrul unei simulări de intervenţie antiteroristă. Muncitorii au fost învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie reală, informează B1 TV.
Angajaţii staţiei de pompare ţiţei Călăreţi au anunţat că un grup de patru persoane, ce aveau asupra lor arme de vânătoare au luat zeci de muncitori ostatici şi s-au baricadat într-o hală a staţiei. Au ameninţat apoi că vor detona o bombă.
Zeci de jandarmi de la trupele speciale de intervenţie, luptători de la Brigada Antitero şi pirotehnişti au fost trimişi la staţia de pompare. În doar câteva minute a început intervenţia pentru eliberarea ostaticilor şi căutarea presupusului dispozitiv explozibil. Totul, după un scenariu pus la punct de organizatorii acestui exerciţiu de intervenţie antiteroristă.
După simularea luării de ostatici şi eliberarea lor, la două rezervoare cu ţiţei a izbucnit, tot ca parte a exerciţiului, un incendiu. Muncitorii au văzut cu ochii lor cum ar trebui să decurgă lucrurile în cazul în care ar fi victimele unui atac înarmat. Exerciţiul face parte din programul "Securitatea Energetică a României", pe componenta "Securizarea Sitemului Naţional de Transport al Ţiţeiului prin Conducte".
Simulare de intervenţie antiteroristă la o stație de pompare de țiței
#DIRECT_ONE_5j2ner#