Simona Halep rămâne pe locul 3 mondial. Cum arată noul clasament WTA și câte românce avem în Top 100

Simona Halep rămâne pe locul 3 mondial. Cum arată noul clasament WTA și câte românce avem în Top 100
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Jason Heidrich

Simona Halep rămâne pe a treia poziție a lumii în tenisul feminin, potrivit clasamentului WTA prezentat luni, și se numără printre cele patru jucătoare românce din Top 100, categorie pe care Ana Bogdan a părăsit-o oficial, coborând o poziție, până pe #101 WTA, și fiind la doar 10 puncte distanță de următoarea clasată.

După participarea la Australian Open 2021, unde s-a oprit în faza sferturilor de finală, Simona Halep ratează două turnee importante, Dubai – unde avea de apărat trofeul câștigat în 2020 – și Emiratele Arabe Unite.

„Din păcate, nu mă simt la 100% în ceea ce privește zona lombară și am luat decizia dificilă de a mă retrage din turneul de la Dubai. Am amintiri grozave de la câștigarea celui de-al 20-lea titlu din cariera mea la Dubai, anul trecut, deci sunt dezamăgită că nu îmi voi putea apăra titlul…”, a scris Simona Halep, pe Twitter, în 4 martie.

Ordinea jucătoarelor clasate în Top 10 a rămas neschimbată și în clasamentul WTA prezentat luni, astfel că australianca Ashleigh Barty este în continuare cea care conduce ostilitățile, cu 9.186 de puncte. Între ea și Simona Halep (7.255 de puncte) se mai află câștigătoarea Australian Open 2021, Naomi Osaka, care are 7.835 de puncte.

România are patru jucătoare de tenis în Top 100 WTA. Lor li s-ar putea alătura din nou Ana Bogdan, care în prezent este pe locul 101 mondial, cu 820 de puncte față de cele 830 ale lui Lin Zhu, chineza clasată pe #100.

Noul clasament WTA. Pe ce poziție e Simona Halep și câte românce avem în Top 100

  1. Ashleigh Barty (Australia, 24 de ani) – 9.186 de puncte;
  2. Naomi Osaka (Japonia, 23 de ani) – 7.835;
  3. Simona Halep (29 de ani) – 7.255;
  4. Sofia Kenin (SUA, 22 de ani) – 5.760;
  5. Elina Svitolina (Ucraina, 26 de ani) – 5.370;
  6. Karolina Pliskova (Cehia, 28 de ani) – 5.205;
  7. Serena Williams (SUA, 39 de ani) – 4.915;
  8. Aryna Sabalenka (Belarus, 22 de ani) – 4.810;
  9. Bianca Andreescu (Canada, 20 de ani) – 4.735;
  10. Petra Kvitova (Cehia, 31 de ani) – 4.571;

…………………………………………………………………..

61. Patricia Țig (26 de ani) – 1.254;

…………………………………………………………………..

67. Sorana Cîrstea (30 de ani) – 1.139;

…………………………………………………………………..

73. Irina Begu (30 de ani) – 1.054;

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)