Silviu Prigoană și Mihaela s-ar fi despărțit înainte de moartea afaceristului. „Aoleu, dacă îți spun ce mi-a făcut mirele”

Silviu Prigoană și Mihaela s-ar fi despărțit înainte de moartea afaceristului. „Aoleu, dacă îți spun ce mi-a făcut mirele”
Silviu Prigoană. Sursa foto: Captură video - Tare de tot cu Viorel Grigoroiu / YouTube

Dan Diaconescu a vorbit despre relația afaceristului Silviu Prigoană, care a decedat, marți, cu Mihaela. Cei doi s-ar fi despărțit la finalul lunii septembrie, cu puțin timp înainte ca el să moară.

Cei doi se despărțiseră

Silviu Prigoană a avut un mariaj controversat cu Adrian Bahmuțeanu, dar a reușit să își găsească fericirea alături de o altă femeie, de Mihaela. Ei s-au întâlnit în 2015 și după un an s-au căsătorit. De atunci au rămas împreună și păreau că sunt fericiți, iar apropiații afaceristului au spus că el s-a schimbat în bine datorită soției sale, conform Cancan.

Cei doi s-ar fi despărțit la finalul lunii septembrie, când cuplul și Dan Diaconescu s-au întâlnit la o nuntă.

„Eram la Palatul Snagov, la o nuntă. Acolo era și Silviu Prigoană, ne-am văzut, ne-am îmbrățișat. La masa unde el fusese alocat era doamna Mihaela pe care eu am cunoscut-o acum 6-7 ani. El dorea să stea la masa unde eram eu cu alți prieteni. Și i-am zis: ‘Tu ce faci? La ce masă ești’, el spune: ‘Aoleu, dacă îți spun ce mi-a făcut mirele. Eu nu mai sunt împreună cu Mihaela. Ne-a invitat separat la nună și ne-a așezat la aceeași masă’. Eu am zâmbit și i-am spus: ‘Băi Silviu, ăsta este subiect de emisiune’”, a povestit Dan Diaconescu.

Ce spune Adriana Bahmuțeanu despre Mihaela

Adriana Bahmușeanu a spus că ea nu știa despre relația celor doi, dar femeia i-a cerut procură pentru a merge cu cei mici în Italia.

„Nu știu ce să spun. Eu nu m-am întâlnit cu femeia asta decât de vreo câteva ori întâmplător la mall. Am vorbit cu ea vreo câteva minute. Nu am nimic cu femeia, să fie sănătoasă. N-am nimic împotriva ei. Din contră, în vacanța copiilor, la finalul lui octombrie, i-am dat procură să meargă cu copiii în Italia.”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Reamintim că Silviu Prigoană a decedat, marți, la un restaurant din Brașov, unde se afla cu prietenii la prânz. Medicii spun că afaceristul a suferit un infarct și nu au mai putut să îl salveze.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`