Silviu Prigoană a murit. Omul de afaceri avea 60 de ani
UPDATE: Silviu Prigoană a murit într-un spital din Brașov.
El a suferit un infarct într-un restaurant din localitatea Șimon și a fost transportat la spital, au transmis surse medicale pentru ȘtirileProTV. Acolo, însă, medicii nu l-au mai putut salva.
„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, a susținut Adriana Bahmuțeanu, fosta sa soție, pentru România TV.
„Îl cunosc pe domnul Prigoană de mulți ani, era pacientul și prietenul meu. Era un om care trebuia să trăiască mulți ani, avea copii și mici și mari. Cu ocazia asta rog televiziunile să facă emisiuni de prim-ajutor. Era important să intervină cineva instant”, a afirmat și Monica Pop.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit.
Acesta se afla la masă, într-un restaurant din afara Bucureștiului, și s-a înecat cu mâncare. Persoana care se afla cu el a sunat la 112, dar medicii nu l-au putut salva.
Cine a fost Silviu Prigoană
Silviu Prigoană a fost deputat PDL timp de patru ani, a candidat fără succes la Primăria Capitalei, în 2012, a fondat posturile TV Realitatea, Etno și Taraf și a avut mai multe afaceri, inclusiv una dintre cele mai mari firme de salubritate. Până în 2006, Silviu Prigoană a deținut și revista săptămânală Fanatik
Potrivit propriilor declarații, el încasa și pensie – 11.000 de euro net.
Silviu Prigoană a fost căsătorit cu prima sa soție Viorica, care a decedat la doar 30 de ani, în 1994. Din această căsătorie are doi fii, Honorius și Silvius. A mai fost căsătorit a doua oară cu Adriana Bahmuțeanu, cu care a avut o relație tumultoasă, soldată cu divorț. Cei doi au împreună doi băieți, născuți în 2007 și 2010, scrie Adevărul. Din 2016, era căsătorit cu Mihaela Prigoană.