Silviu Ionescu s-a predat la arestul Poliţiei Capitalei: Fostul diplomat va ataca decizia magistratilor la CEDO
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu s-a predat joi noaptea la arestul poliţie Capitalei la câteva ore după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare, pentru două accidente rutiere provocate în Singapore, în decembrie 2009.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia făcută de procurori faţă de condamnarea dispusă anterior şi au mărit pedeapsa de la trei la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul accidentelor în urma cărora o persoană a murit şi două au fost rănite.
„Sentința e dată, mai avem CEDO și altele, dar nu mă amețesc cu apă, că CEDO mă scoate și altele. Nu mă simt vinovat, merg cu inima deschisă, liniștit. Pedeapsa asta e, de 6 ani”, a declarat Ionescu.
În instanţă, procurorul a cerut aplicarea unei pedepse mai mari în cazul lui Ionescu, susţinând că fapta de care este acuzat este una gravă, mai ales că Ionescu nu o recunoaşte, deşi este dovedită de probele de la dosar. Procurorul a vorbit şi despre faptul că imaginea României pe plan internaţional a fost deformată şi afectată în urma acestui incident.
Silviu Ionescu a susţinut în faţa judecătorilor că nu el se afla la volanul maşinii ambasadei, reamintind că la acea vreme a făcut un anunţ şi o sesizare la poliţie că maşina a fost furată. Iar avocatul său a susţinut în faţa judecătorilor că din probele aflate la dosar, nu reiese cu certitudine că Silviu Ionescu se afla la volanul maşinii ambasadei, cerând să dispună achitarea clientului său.
„Când te știi vinovat, ții legătura. Familiile victimelor dacă ați urmărit procesul ăsta, au cerut din start despăgubiri morale de la mine. Nu mi se părea normal, câtă vreme nu știi dacă omul ala e vinovat, să te repezi imediat să ceri bani”, a mai spus Silviu Ionescu.
În instanță, avocatul său a susținut că fapta de vătămare corporală din culpă de care este acuzat fostul diplomat, nu mai poate fi susținută întrucât noile coduri prevăd că aceasta este valabilă doar atunci când victima este internată peste 90 de zile, iar în acest caz victimele au avut între 70 şi 80 de zile de internate pentru îngrijiri medicale.
„Dacă vă uitați în dosar o să vedeți niște motivații, în afară de faptul că sunt eu vinovat, medicale care trebuiau cercetate măcar. Sunt reale, nu sunt reale, care trebuiau cercetate. Nimeni nu s-a obosit să facă asta. Asta spune tot”, a mai spus fostul diplomat.
Silviu Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme. Acesta a fost condamnat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii, pentru două accidente în care Ionescu a fost implicat în 2009, în Singapore.