Europarlamentarul Siegfried Mureșan, ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European în valoare de 1.000 de miliarde de euro

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European în valoare de 1.000 de miliarde de euro
Foto: facebook.com/SiegfriedMEP

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE responsabil pentru bugete, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European.

Astfel, eurodeputatul liberal va coordona poziția Parlamentului European privind planul de investiții al Pactului Ecologic European propus de Comisia Europeană, plan care ar urma să genereze investiții de 1.000 de miliarde de euro în următorii 10 ani.

„Succesul viitorului Pact Ecologic European va depinde de finanțarea lui. De aceea, ca raportor al Parlamentului European, mă voi asigura că planul de investiții al pactului va duce la creștere economică în paralel cu obiectivul de a ajunge la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor. Oamenii vor să locuiască în orașe verzi, nepoluante, dar în care să poată găsi și locuri de muncă. Prin acest pact, trebuie să le oferim oamenilor ambele lucruri”, a declarat Siegfried Mureșan, potrivit unui comunicat de presă.

„Un alt obiectiv este să sprijinim cu prioritate țările și regiunile mai puțin dezvoltate, care au cea mai mare nevoie de finanțare europeană pentru a ajunge la o economie verde. Acest lucru este foarte important pentru noi fiindcă în România sunt regiuni carbonifere, precum Oltenia și Valea Jiului, care nu vor putea face trecerea la o economie verde decât cu sprijin consistent de la bugetul Uniunii Europene. (…)

Eu mă voi lupta ca fondurile europene nerambursabile din acest mecanism să fie investite în dezvoltarea economică durabilă a acestor regiuni. Trebuie să sprijinim întreprinzătorii și întreprinderile mici și mijlocii care, mai departe, să creeze noi locuri de muncă. Nu trebuie să mergem doar pe vechile programe de recalificare profesională care, am văzut cu toții, nu au avut efecte de durată în trecut. (…)

Va conta foarte mult și ce fel de surse de energie vom putea finanța în următorii ani. Eu voi cere la nivel european ca proiectele privind producția de energie pe gaz să fie eligibile a fi finanțate din fonduri europene. Energia pe gaz ne poate ajuta în tranziția spre o economie verde, ceea ce este un lucru bun pentru noi fiindcă România are resurse mari de gaz. De asemenea, trebuie să se recunoască la nivel european rolul pe care energia nucleară îl joacă în atingerea obiectivelor climatice. Nu voi accepta ca rolul energiei nucleare să fie pus sub semnul întrebării în planurile Comisiei Europene”, a mai spus europarlamentarul român.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`