O tânără s-a spânzurat marți dimineață, chiar în locuința unde stătea. Fata de numai 20 de ani din localitatea Zimandu Nou stătea cu mama ei și o prietenă care a și făcut macabra descoperire, potrivitaradon.ro.
Îngrozită, prietena ei a văzut-o peLarisaatârnând de suportul de bătut covoare, iar alături era şi un scaun răsturnat. La faţa locului a venit un echipaj medical, poliţişti şi un procuror criminalist.
„În cursul acestei dimineți, am fost sesizați prin 112 că o tânăra de 20 ani din localitatea Zimandu Nou a fost găsită spânzurată. Din primele cercetări efectuate de colegii mei la fața locului, nu sunt suspiciuni cuprivirela cauza decesului. Cadavrul a fost transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei” a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
„Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului a găsit-o pe tânără cu semne clare de deces, se pare că se instalase deja rigiditatea cadaverică. Deci evenimentul s-a produs, probabil, în cursul nopţii” – a declarat Aradon dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.
În concluzie, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. În jurul orei 8.00, cadavrul tinerei a fost preluat de către medicii legişti.
Larisa a lăsat un bilet de adio prin care explica mamei sale gestul extrem pe care l-a făcut. Apropiații ei au declarat că părinții tinerei au divorțat, iar asta a marcat-o profund.