Sfinții Mihail și Gavril sunt sărbătoriți mâine. Ce obiceiuri și tradiții au românii cu această ocazie
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril sunt sărbătoriți în data de8 noiembrie, fiind cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.
Aceștiasunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.
Ce obiceiuri și tradiții sunt deSfinții Mihail și Gavril
În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită„turta arieţilor”(arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor.
Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.
În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.
Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.
Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.
Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie. Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor, potrivit Digi 24.
Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.
Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.
În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.