Sfaturile specialistului pentru un regim alimentar de primăvară: „Nicio masă fără legume de culoare verde”

Publicat: 13 03. 2023, 11:01
Actualizat: 13 03. 2023, 11:04
Sursa Foto: Flickr.com

Specialist în medicină personalizată și nutriție, Dr. Florin Ioan Bălănică a vorbit despre alimentația corectă din post, dar și despre cum arată un stil de viață sănătos, notează spectacola.ro.

Sfaturi pentru un regim alimentar de primăvară

„În momentul în care vom aborda un astfel de meniu, vom putea ține post, fără să creștem în greutate. Mai există însă câteva secrete.

În post este bine să consumăm cantități mici de alimente, pentru că postul este despre înfrânare, nu este despre a mânca mult, pentru că nu mă satur.

Alimentele de post nu sunt sățioase, pentru că proteina de origine animală îmi dă sațietatea pe termen lung”, a explicat Dr. Florin Ioan Bălănică.

Când vine vorba despre dieta de primăvara, cu doar câteva compromisuri, ne poate readuce în forma pe care ne-o dorim.

„Sunt adeptul alimentelor de sezon, promotorul consumului de legume de culoare verde. Cum pe vremuri discutam „nicio masă fără pește”, acum eu spun „nicio masă fără legume de culoare verde”.

Sunt foarte bogate în antioxidanți și fibre și sărace în zaharuri, sunt legume care ne satură, ne fac bine și ne ajută să avem o bună calitate a vieții. Ele trebuie să fie asociate cu o proteină, doar ea ne poate ajuta să scădem în greutate, nu deprivarea”, a mai specificat acesta.