CORONAVIRUS | Sfântul Sinod: Măsuri privind slujbele și activitățile bisericeşti
Ministrul de Interne,Marcel Vela, a anunțat sâmbătă seară noi măsuri de combatere a coronavirusului.
Printre acestea, se află și măsuri ce implică activitățile bisericești:
Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului,slujbele putând fi transmise în mass-media sau online;
Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora
În acest context, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de măsuri proprii, pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020:
1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.
2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.
3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturileTrinitas TVşiRadio Trinitasale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).
5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.
6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.
7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.
8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.
9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.
10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.
11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motivdeplasare pentruasigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabilesau pentru însoţirea copiilor.La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.
12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi sa citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..
13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.
14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).
15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.
16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatorul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.)
17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).
18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.
19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.
20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.