De aproape două mii de ani, creștinii ortodocși și membrii altor confesiuni creștine au sărbătorit Paștele, cea mai importantă sărbătoare a lor, care celebrează Învierea lui Hristos. În fiecare an, cei care se adună în jurul Templului unde se presupune că Iisus Hristos a înviat sunt martorii coborârii Luminii, numită Focul Sfânt.
Această tradiție datează de peste o mie de ani, iar cele mai vechi referințe la coborârea Focului Sfânt sunt menționate de Grigore de Nyssa în secolul al IV-lea. Există, de asemenea, descrieri ale unor apariții anterioare. Conform Apostolilor și Sfinților Părinți, după Învierea lui Hristos, Lumina invizibilă care a luminat Sfântul Mormânt a fost văzută de unul dintre apostoli, Petru. Acesta a afirmat că mormântul era plin de lumină, astfel încât, deși era noapte, a putut vedea două imagini în interior – senzorial și mental.
Bernard, un călugăr latin din anul 865, a scris în Itinerarul său despre slujba de Paște care se desfășura la Templul unde se crede că a avut loc Învierea lui Hristos. El a menționat că, în Sâmbăta Sfântă, care este ajunul Paștelui, slujba începea devreme și se cânta Doamne miluiește până când, odată cu venirea Îngerului, se aprindea lumina în lămpile atârnate deasupra Mormântului.
Înainte de coborârea Luminii, Templul începea să fie luminat de lumini strălucitoare care veneau din diferite locuri ale Templului, de la icoana atârnată deasupra Tabernacolului, de la cupola Templului, de la ferestre și din alte locuri și care inundau totul în jur cu lumină strălucitoare.
În același timp, lumânările care erau în Templu și în piață se aprindeau. După aceea, Focul din altar începea să coboare spre credincioși la lumina lumânării. Dintr-o deschizătură din cupola Templului, o coloană largă și verticală de lumină cobora din cer peste Mormânt, umplând Templul, sau părți din el, de o strălucire fără egal.