Sezonul de schi s-a închis la Sinaia, cu câteva zile mai devreme decât a fost anunţat iniţial

Publicat: 03 05. 2021, 16:40

Administraţia domeniului schiabil Sinaia au anunțat lunică sezonul de schi a fost închis,începând de luni, 3 mai, deși autoritățile au precizatcă sezonul de schi va fi deschis până duminică, 9 mai.

Administratorii domeniului schiabil au anunțat pe pagina de Facebook că instalaţiile vor intra în revizie generală.

„Ştim că v-am promis că sezonul de schi va rămâne deschis până duminică, 9 mai. Din păcate, nu ne putem onora promisiunea. Din cauza unor probleme tehnice la Gondola Sinaia, suntem nevoiţi să punem punct azi şi să încheiem acest sezon, pentru ca instalaţiile să intre în revizie generală”, este anunţul postat de autorităţi.

Administratorii susțin din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă, stratul de zăpadă şi calitatea acesteia nu mai permit amenajarea corespunzătoare a pârtiilor.

”Să ne vedem cu bine în următorul sezon!”, au transmis autoritățile turiștilor.

De altfel, problemele tehnice la gondola Sinaia au apărut încă de la orele prânzului, când vânzarea biletelor a fost sistată.