Sezonul cadourilor, resimțit puternic de părinții elevilor: „Învățătoarea avea o listă cu numele copiilor și cât dăduse fiecare” / Sume uriașe pentru darurile de Crăciun

Publicat: 10 12. 2022, 15:46
Foto: Pixabay.com

Crăciunul se apropie cu pași repezi și, conform tradiției, Moș Crăciun trebuie să ajungă în această perioadă și la învățători și profesori. Părinții resimt în acest sens un stres suplimentar, cu atât mai mult cu cât darurile de sărbători trebuie să fie de bun gust și destul de valoroase.

Nu toți își permit să investească în cadouri pentru cadrele didactice, în timp ce unii afirmă că se simt obligați să dea bani tocmai pentru ca ai lor copii să nu fie persecutați în caz că nu contribuie.

O serie de postări revoltătoare au apărut pe diverse grupuri de părinți, pe rețelele de socializare, în care aceștia afirmă indignați că trebuie să dea sume mari de bani pentru cadourile copiilor, căci în caz contrar profesorii vor ține minte și se vor răzbuna, notează digifm.ro.

Cadourile pentru profesori, stres suplimentar pentru părinți

Nu toți părinții sunt de acord să investească în preajma sărbătorilor în cadourile profesorilor: unii nu au suficiente resurse materiale pentru așa ceva, în timp ce alții simt că nu este cazul să se facă astfel de atenții cadrelor didactice.

O mamă a postat pe grupul de Facebook un mesaj în care povestește situația prin care a fost nevoită să treacă cu copilul său, atunci când a venit momentul să pună bani pentru cadoul învățătoarei.

„Postez pentru prima dată și vă rog să mă corectați dacă greșesc, dar acest mesaj de pe grupul de părinți m-a scos din sărite de-a dreptul! Din câte știu eu, ca părinte dacă dorești și binevoiești să faci un cadou de sfintele sărbători către cadre nu cred ca este o crimă, însă să cerșești să cotizeze fiecare, chiar și părinții ai căror copii, poate din motive medicale sau alte cauze pentru că nu contează prea mult, absentează, cu suma X mie mi se pare revoltător! În ce lume trăim? Oare chiar totul se rezumă la material?”, a fost mesajul postat de femeie pe grupul „Părinții elevilor din România”.

Val de comentarii din partea părinților

Comentariile nu au întârziat să apară, căci în secțiunea dedicată lor și alți părinți au expus situații similare.

„Mai trebuie să treacă 100 ani până ce mentalitatea românilor se va schimbă. Fără cadouri. Profesorii au salarii. Nu vin de voluntari la școală”, a fost una dintre reacții.

”Și la noi trage președinta clasei de părinți să dea suma stabilită, a scris deja de 2 ori pe grup că nu s-au strâns nici jumătate dintre bani (ceea ce mă bucură)…noi am anunțat de anul trecut că nu participăm și ne-a lăsat în pace. Nu s-ar gândi nimeni să-și exprime recunoștința față de profesori întrebându-i de ce materiale ar mai avea nevoie pentru a le face muncă mai ușoară – poate hărți, poate licențe la vreun jurnal de profil, poate cărți. Toată lumea vrea să sară cu plicul. Dacă aș fi profesoară, m-aș simți cât se poate de umilită, asta nu e recunoștință, e exact opusul, încercarea de a cumpără cadrul didactic”, a adăugat, la rândul lui, un alt părinte.

„Nu am nimic împotriva unei mici atenții pentru cadrele didactice dar să nu se exagereze. Ceva simbolic, sau ceva făcut chiar de elevi, o simplă felicitare e mai bine decât alte chestii scumpe. Și strânsul banilor, apoi judecarea celor care nu au să dea mi se pare de prost gust. Hai, se strânge în grup că-i mai ușor așa, dar nu mai mult de 5 lei de elev sau chiar 1 leu și te încadrezi în acea sumă. Nu trebuie exagerat. Nu trebuie nici să judecăm de ce se dă unui cadru didactic o mică atenție, e un semn de respect și recunoștință pentru el și de mulțumire. Și noi în Austria strângem bani și oferim dirigintelui, dar puțin, nu mai mult de 1 euro de copil”, a scris un alt părinte, al cărui copil studiază în Austria.