Sesizare a Ministerului Mediului pentru firma care se ocupă de groapa de gunoi din sectorul 1: Oamenii nu mai suportă mirosul puternic din zonă

Publicat: 11 08. 2016, 11:03
foto: b365.ro

Firma IRIDEX care deţine groapa de gunoi din sectorul 1 pentru care locuitorii din mai multe cartiere au reclamat disconfortul olfactiv, are la dispoziție 60 de zile pentru a remedia deficiențele constatate. Altfel activitatea IRIDEX va fi suspendată, anunţă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, potrivit B1 TV.

Autorităţile s-au sesizat după ce locuitorii din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Chitila, zona Şoselei de Centură, Străuleşti şi comuna Chiajna au făcut plângeri cu privire la mirosul din zonă. La scurt timp o echipă a primăriei a mers la faţa locului ca urmare a numeroaselor sesizări și a constatat calitatea proastă a aerului din zonă.

Prima măsură luată Primăria Capitalei a fost încheierea unui protocol între autorităţile locale, care includ Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi poliţiile locale de sector şi din comunele Chiajna şi Chitila. Acestea vor stabili puncte fixe de control pentru a asigura monitorizarea permanentă. De asemenea, în zonă vor fi montate camere video.

Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu a spus că operatorul economic care deține groapa de gunoi din sectorul 1 a fost amendat, în ultimii ani, cu 430 de milioane de lei, însă toate sancțiunile au fost contestate în instanță.

Totodată administratorii depozitului de deşeuri IRIDEX resping acuzaţiile potrivit cărora poluarea cu hidrogen sulfurat ar proveni de la groapa de gunoi şi spun că în zonă sunt şi alte locuri unde se depozitează deşeuri. Până a se găsi o soluţie în acest caz oamenii trebuie să îndure în continuare mirosul neplăcut.

Edilul Sectorului 1, Dan Tudorache, a solicitat Gărzii de Mediu să ia măsurile necesare pentru ca groapa de gunoi IRIDEX să devină una ecologică și să se încadreze în parametrii de mediu corespunzători, pentru a nu mai afecta sănătatea locuitorilor din zonă.