Service-urile auto vor protesta în Bucureşti față de "comportamentul protecționist" al ASF față de firmele de asigurări și a creșterii tarifelor RCA

Publicat: 25 11. 2014, 15:11
Foto: incomemagazine.ro

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) organizează pe 2 decembrie un miting de protest la adresa „comportamentului protecţionist” pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-ar practica faţă de companiile de asigurări.

ASSAI susține că manifestația este cauzată de „nemulțumirea generalizată” a celor aproape 5 milioane de asigurați față de „lipsa de transparență și abuzurile practicate de ASF și asigurători”, informează HotNews.

În acest context, ASSAI solicită stoparea creşterii „nejustificate şi necontrolate” a preţului RCA, aşa cum s-a întâmplat în ultimul an, şi interzicerea urgentă a oricăror declaraţii, măsuri şi activităţi ale ASF de natură să stimuleze societăţile de asigurări să-şi continue politica de majorare a tarifelor RCA şi pe parcursul anului 2015.

Totodată, Asociaţia cere abrogarea de urgenţă a Normei RCA 23/2014 recent adoptate de către ASF, pentru că ea ar permite firmelor de asigurări să subevalueze cu până la 30% plata despăgubirii acordate păgubitului RCA în caz de daună totală, ar limita libera concurenţă între service-urile auto şi ar scădea protecţia păgubitului RCA.

Nu în ultimul rând, societăţile de service auto vor retragerea licenţelor de funcţionare pentru zona RCA a societăţilor de asigurări care nu mai îndeplinesc criteriile de solvabilitate minimă stabilită prin lege şi care funcţionează ilegal de peste 6 luni de zile pe piaţa din România.

„Concret, este vorba despre Astra Asigurări şi Carpatica Asig, societăţi de asigurări aflate în etapa premergătoare falimentului”, explicitează ASSAI, care mai cere eliminarea clauzelor abuzive din contractele de asigurare CASCO verificate şi girate de către ASF şi retragerea dreptului de constatare şi evaluare inspectorilor de daune auto plătiţi de firmele de asigurări care nu au studiile, experienţa şi neutralitatea obligatorii instrumentării unui dosar de daună în mod competent şi imparţial.

Pentru a remedia toate aceste situaţii, ASSAI solicită Parlamentului demiterea de urgenţă a întregii conduceri a ASF, desfiinţarea Autorităţii şi înfiinţarea unei noi instituţii „cu adevarat profesioniste, independente, în care angajăriile să se facă pe criterii obiective, strict profesionale”.

Nu în ultimul rând, ASSAI doreşte ca Parlamentul să adopte urgent Legea 400/2014 privind „constituirea, organizarea şi funcţionarea Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Auto din România (CEETAR)”, proiect de act normativ aflat în dezbatere parlamentară.

Evenimentul va avea loc de la ora 11:00 în faţa Palatului Parlamentului şi a sediului ASF.