Regizorul Sergiu Nicolaescu a ajuns, luni, la spital după ce a avut un accident în garajul casei sale, căzând pe spate și rupându-și câteva coaste.
Acesta a primit indicații de la medici să stea întins în pat până când se va vindeca și a admis că situația nu este gravă, nefiind prima oară când pățește așa ceva.
„Am alunecat şi am căzut pe gheaţă, atunci când voiam să merg spre garaj! Am căzut pe spate şi mi-am rupt câteva coaste, dar nu-mi fac griji, pentru că nu este prima dată când mi se întâmplă. Acum trebuie să stau în pat până se lipesc la loc, pentru că se ştie că se refac mai greu!„, a spus Nicolaescu, pentru Click.
Incidentul a avut loc la doar șase zile după ce Sergiu Nicolaescu a susținut un discurs în Senat, luându-și rămas bun de la colegii săi.
„Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez.
Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite„, a spus Sergiu Nicolaescu în Senat. (Detalii AICI)