Sergiu, „tăticul călăreț” din Iași, care a impresionat toată România după ce s-a dus călare, în plină pandemie de COVID-19, la maternitatea unde născuse soția sa, a reușit să își cumpere o locuință cu ajutorul donațiilor celor impresionați de povestea sa. Anunțul a fost făcut de luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu, cel care a organizat campania de strângere de fonduri pentru Sergiu, după ce a aflat că el și familia sa are o situație socială precară.
Acesta a precizat că în urma donațiilor a fost obținută suma de 42.600 de euro cu ajutorul căreia Sergiu a cumpărat o casă cu trei camere. Proprietarii care au vândut casa lui Sergiu au fost la rândul lor impresionați de povestea sa și au hotărâ ca în prețul locuinței să lase și mobilierul.
“Și, ca să vedeți cum lucrează Divinitatea prin oameni. După aproape o săptămână în care am căutat o mulțime de variante pentru o casă, am găsit cea mai bună opțiune la familia Pîslaru din Valea Ursului. O familie cu 5 copii, care avea la rându-i nevoie de bani deoarece își dorea să se mute într-un alt județ. Oameni cu credință în Dumnezeu, care aflând povestea lui Sergiu, au hotărât ca în prețul casei, de 37.000 de euro, să lase și mobilierul. Astfel, după ce astăzi au semnat actele de vânzare-cumpărare, Sergiu și familia lui se vor muta de mâine și vor începe o viață nouă la numai câțiva kilometri de municipiul Iași. Fiindcă nu puteam să uităm de calul care l-a dus pe Sergiu la maternitate, acesta va avea un grajd al său în grădina din spatele casei. O casă pe care noul proprietar nu are voie să o înstrăineze în următorii cinci ani. Mulțumesc Jon Păduraru și biroului notarial Iulia Păduraru pentru că ați acceptat să întocmiți actele pro bono, altfel ar fi însemnat costuri suplimentare”, a scris Cătălin Moroșanu pe Facebook.
Mai mult acesta a precizat că în cont au mai rămas strânși 5.600 de euro (27.900 de lei), care vor rămâne la dispoziția lui Sergiu pentru a-l ajuta în startul unei noi vieți.
Fapta lui Sergiu, „Tăticul călăreț” de la Iași, l-a impresionat peCătălin Moroșanu și fratele său, Claudiu, care l-au vizitat și i-au adus mai multe produse alimentare.
Într-un anunț publicat pe Facebook, Moroșanu a precizat căSergiu va merge la bancă și va avea un cont pe numele lui, unde urmează să fie virați banii de pe urma donațiile făcute de cei care au rămas impresionați de situația lui Sergiu Ciobotariu. Asta după ce s-a aflat că tânărul are o situație socială precare, trăieşte la marginea municipiului Iaşi, în zona Dallas, într-o locuinţă improvizată.
În plină carantină, Sergiu a înfruntat restricțiile aduse de COVID-19 și a plecat pe cal, în Iași, pentru a-și vizita soția la spital, care tocmai îi adusese pe lume un al treilea copil.
Povestea lui a impresionat pe toată lumea, chiar și pe polițiști, care au considerat probabil că amendarea bărbatului ar fi în litera legii, dar nu și în spiritul ei, motiv pentru care l-au lăsat să plece doar cu un avertisment.
„M-a oprit poliția pe stradă. Nu mi-a dat niciunul nicio amendă, că i-am spus că sunt necăjit, nu am nicio posibilitate, nu am bani de taxi”, spunea Sergiu Ion Ciobotariu, după incident.
Povestea lui a devenit virală pe rețelele de socializare și totă țara s-a solidarizat pentru a-l ajuta să aibă condiții de trai mai bune.